ENG: Doom, the video game released in 1993, later became more than a form of entertainment. Over the years, researchers started to use it in scientific studies and technical experiments. Its role in science grew after the game’s source code was released publicly in 1997, because scientists and developers could then modify it and adapt it to many different systems. As a result, Doom became a research tool and a widely recognized example of experimental computing.
One reason Doom is useful in science is that it offers a simple and flexible virtual environment. Researchers have used it to test artificial-intelligence models and to study how different systems respond to visual tasks and interactive decision-making. More recently, scientists in Australia trained neurons grown on a silicon chip to play Doom, extending earlier experiments in which neurons were taught to play Pong. In this case, the game was chosen because it is more complex and because it is strongly connected to digital culture through the phrase “Can it run Doom?”. This link between popular culture and research helped make the experiment more visible to the public.
The game has also been used in biology and space engineering. In one experiment, a researcher at MIT used Escherichia coli bacteria to display several frames of Doom by turning fluorescent signals on and off, so that the cells acted like simple pixels. This did not produce a practical display technology, yet it showed how living cells can be engineered to perform controlled visual tasks. In another experiment, scientists ran Doom on a European Space Agency nanosatellite to check whether the satellite’s hardware had been damaged by radiation in orbit. Because the game functioned correctly, the researchers concluded that the system was still operating properly. These examples show that Doom is valuable in science because it provides a familiar, adaptable, and measurable platform for testing ideas in different fields.
RO: Doom, jocul video lansat în 1993, a ajuns în timp să însemne mai mult decât divertisment. Cercetătorii au început să îl folosească în diverse studii și experimente tehnice, iar interesul pentru el a crescut și mai mult după publicarea codului-sursă, în 1997. Din acel moment, jocul a putut fi modificat și adaptat pentru sisteme foarte diferite. Astfel, Doom s-a transformat într-un instrument de cercetare și într-un exemplu cunoscut de utilizare creativă a tehnologiei.
Unul dintre motivele pentru care Doom este util în știință este faptul că oferă un mediu virtual clar, simplu și ușor de adaptat. A fost folosit pentru testarea unor modele de inteligență artificială și pentru analizarea modului în care diferite sisteme reacționează la sarcini vizuale și la decizii luate într-un mediu interactiv. Mai recent, o echipă din Australia a reușit să antreneze neuroni crescuți pe un cip de siliciu să joace Doom, continuând o direcție de cercetare începută anterior cu jocul Pong. Alegerea jocului a avut legătură și cu popularitatea expresiei „Can it run Doom?”, devenită un reper al culturii digitale. Tocmai această apropiere dintre cercetare și cultura online a făcut experimentul mai ușor de observat și de înțeles de publicul larg.
Jocul a fost folosit și în experimente din biologie și inginerie spațială. La MIT, un cercetător a folosit bacterii Escherichia coli pentru a reda câteva cadre din Doom, controlând semnale fluorescente astfel încât celulele să funcționeze asemănător unor pixeli alb-negru. Chiar dacă metoda nu are utilitate practică pentru afișare, ea arată cât de departe poate merge ingineria sistemelor vii. Într-un alt caz, Doom a fost rulat pe un nanosatelit al Agenției Spațiale Europene pentru a verifica dacă radiațiile din orbită afectaseră componentele electronice. Faptul că jocul a funcționat corect a arătat că sistemul era încă în stare bună de funcționare. Prin astfel de exemple, Doom devine important pentru știință nu prin povestea sau jocul în sine, ci prin faptul că oferă o platformă cunoscută, flexibilă și ușor de folosit pentru testarea unor idei foarte diferite.
Source (Rachel Fieldhouse, Nature, “How the classic computer game Doom became a tool for science”, 13.03.2026)
